luni, 11 decembrie 2017

Frânarii ANP - Sezonul 1, Episodul 2

           Așa cum am promis în prima postare, venim cu noi dezvăluiri despre personajul (încă, din nefericire pentru sistem) numit director al DMRU, Gheorghe Iftinca (Gigi for friends, including DG).
            Încă o dată, personajul Gigică a făcut sistemul de ocară prin, repetăm, managementul total neproductiv și păgubos practicat cu unicul scop de menținere a poziției. Și ne referim aici la situația creată la una din unitățile din București când, la solicitarea unui ofițer de încetare a raporturilor de serviciu prin pensionare, s-a constat cu stupoare sic! că respectivul nu avea la dosarul profesional diploma de licență pentru simplul fapt că o asemenea diplomă nu există! În dosar exista o adeverință prin care se spunea că domnul în cauză a absolvit nuș' ce facultate. Cum e posibil domnu' mare director Iftinca? Ați avut dosarele ofițerilor la ANP, pe cel al domnului despre care scriem îl aveți și acum pentru că a ocupat o funcție de conducere! Cum e posibil ca vreme de 20 ani să nu se constate acest lucru când ofițerul era împuternicit din 6 în 6 luni? Parcă matale semnezi notele de fundamentare, nu?
            Acum, nea Gheorghe Iftinca s-a îmbățoșat și a sesizat parchetul împotriva ofițerului, lucru fără nicio finalitate pentru că o eventuală faptă penală a ofițerului e prescrisă demult iar instanța aproape sigur va aprecia că omul a activat ca ofițer de penitenciare drept pentru care a primit salariu în mod corespunzător și își poate deschide și drepturile de pensie. Asta cu toate că, reamintim, nu avea studii superioare cu diplomă de licență. E corect Gigi? Te pui în poante ca balerinele la acordarea celor 25% pentru agenții cu studii superioare și în realitate în curtea ta e dezastru!
            Și, în context, revenind la problema cea mai importantă a sistemului (lipsa majoră de personal) e foarte frustrant faptul că același Gheorghe Iftinca, în anul 2016, prin modul rigid și urechist de abordare a managementului de resurse umane, nu a fost în stare să prezinte o soluție pentru ocuparea în totalitate a locurilor de la SNPAP deși paradoxal au fost candidați respinși cu note peste 9,70!


          Și pentru asta (deși mai avem lucruri de dezvăluit) rușine! Gheorghe Iftica : demisia și du-te acasă!


P.S. Rămâne treaba cu mărirea...ciuciu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu